Încă de pe vremea când am absolvit facultatea de Artă Decorativă și Design în anul 2002, am urmărit să folosesc tot ce am învățat pentru a crea stări de bine în casele oamenilor. Mă numesc Sergiu Pasciuc și consider că designul de interior nu este un concept ci un comportament.

INNHOUSE

Pe lângă designul de interior cochetez și cu arta, grafică, mai precis. În decursul carierei artistice am participat cu lucrări de grafică la numeroase expoziții de grup și personale. Am ales grafica pentru că prietenii și cunoștințele nu prea înțelegeau ce vreau să exprim prin cuvine și atunci mi-am zis că prin artă voi reuși, însă problemă, i-am blocat și mai tare. Dincolo de glumă vreau să vă spun că arta și designul au același numitor comun, transmit stări, designul este arta prin care pășești, iar grafica e cea artă de care te bucuri admirând-o pe un perete.

Contactează
autorul proiectului!