amenajare studio

Amplasament: București
An finalizare: 2021

proiect: arh. int. Diana Alexandra Onel, arh.int. Andrei-George Dobrea
coordonator: arh. int. Stefania Bobaru
photo credits: arh. int. Alexandru Prodan
panouri acustice: Pasare Acoustics

Studio Jamila Cuisine

Amenajare studio Jamila Cuisine

Punctul de pornire al amenajării studioului a fost nevoia de integrare în același spațiu a mai multor funcțiuni (studio de filmări, bucătărie profesională și spațiu pentru evenimente culinare).

Pentru tema de proiect în baza căreia s-a realizat amenajarea, beneficiarii au avut cerințe ferme:

Și-au dorit un spațiu premium și primitor, cu care fanii Jamila Cuisine să rezoneze.

La nivel stilistic am introdus în mod subtil elemente de influență marocană: panouri traforate (folosite pentru acoperirea fereastrelor și regăsite și în fronturile de mobilier) și gama cromatică bazată de tonuri de albastru și placările ceramice.

A fost necesară armonizarea funcționalității unei bucătării normale cu una profesională și cu rigorile tehnice ale unui studio de filmări. Cadrele au fost gândite în avans și felul în care sunt redate în filmare au generat constrângeri în alegerea finisajelor, texturilor și a culorilor.

Numărul mare si diversitatea electrocasnicelor, dar și a accesoriilor care au trebuit integrate au fost o provocare – fiecare zona a trebuit să fie complet utilată pentru funcționalitatea stabilită fără că spațiul să pară aglomerat. În acest sens ne-au ajutat și proporțiile generoase ale studioului.

Împărțirea amenajării studioului a fost făcută pe trei zone:

Bucătăria principala, unde se filmează majoritatea rețetelor și care este capăt de perspectiva din dreptul intrării. Aici sunt două zone de preparare termică a mâncării – o plită pe gaz având deasupra o hotă decorativă și o plită pe inducție cu hotă încorporată. Sub aspect funcțional, fiecare centimetru pătrat a fost valorificat, mobilierul custom oferind beneficiarilor necesarul de spațiu de depozitare și de lucru.

Zona destinată evenimentelor culinare și workshopurilor este un spațiu amplu, ideal pentru a îmbina gătitul cu socializarea. Insula este piesa centrală și dominantă de volum a spațiului. Pentru continuitate și fluiditate vizuală, placarea de ceramică de pe pardoseală urcă și pe mobilierul insulei. Prepararea termică se face cu ajutorul a două plite pe inducție, deservite de hote cu extracție din blat, și o plită pe gaz.

Texturile, culorile și materialele folosite (fronturi din cupru, suprafețe frezate și vopsite, panouri traforate și placări ceramice) se împletesc într-un dialog coerent și dau dinamism stilistic amenajării.

Într-o zona de oarecare intimitate, dată prin lipsa de vizibilitate din dreptul intrării în studio, este spațiul destinat socializării, degustării preparatelor și discuțiilor relaxate la cafea. Prin alăturarea de materiale textile catifelate și vaporoase am conferit un aer sofisticat dar primitor în amenajarea studioului.

Contactează
autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.