Inițial, în proiectul Verdi PARK, holul de intrare avea o atmosferă întunecată și neprimitoare, ceea nu crea un efect inițial pozitiv. Am creat astfel, din momentul în care deschidem ușa în apartament, un capăt de perspectivă de impact, care să ne readucă aceeași senzație pe care o avem în momentul în care pășim în zona de living, și ni se arată toată priveliștea. Compoziția pe care am creat-o pe acel perete de la intrare, folosind astfel un ancadrament negru, sticlă, și grafică vegetală, a fost în ideea de a alcatui o fereastră falsă, conceptuală, care sa ne pastreze tonul întregului apartament, și să ne conducă cu gândul, din nou, către exterior. Aceeași temă a fost pastrată și în restul încăperilor : Zona de zi, un open-space alcătuit din living, bucătărie și dining, a fost completată de placări decorative în nuanțe calde, contrastate de pereții finisați în beton aparent – un contrast pe care-l regăsim atât de des în parcursul nostru urban.
Dormitorul matrimonial emană calm și eleganță printr-un joc controlat al texturilor și luminii. Paleta cromatică este una caldă, dominată de nuanțe de bej, crem și maro deschis, care conferă senzația de confort și continuitate vizuală. Fiind un apartament care urma a fi închiriat, proprietarii și-au dorit o amenajare interioară cu un impact vizual puternic, însă cu accentul pus pe funcționalitate, pentru ca spațiul să poata fi adaptat oricărui chiriaș. Acest fapt a reprezentat astfel și cea mai mare provocare – am căutat întotdeauna să aducem echilibrul între ceea ce este estetic, și ceea ce este practic si funcțional. În final, acest apartament ramane o declarație clară despre cum spațiul poate deveni un instrument al stării de bine – pentru oricine va locui acolo. Însă, reușita lui stă și în conceptul care îi definește identitatea: aducerea spațiului exterior la interior. Texturile naturale, lumina filtrată și fluiditatea compoziției ne arată cum granița dintre casă si natură, in final, se estompează și totul capătă coerență și sens.
