Speculum - Stone Architecture

Speculum

Stone Architecture

Architect Image

„Speculum” transformă un studio de 46 mp într-un joc caleidoscopic al reflexiilor. Oglinzile plissé, luminile calde și materialele contrastante dilată percepția spațiului, generând o atmosferă decadentă și senzorială, în care limitele dispar și interiorul devine o iluzie în continuă mișcare.

„Speculum”, proiect realizat de Stone Architecture, reimaginează un studio de 46 mp ca pe o experiență perceptivă amplificată, construită din straturi de reflexie și profunzime. Conceptul pornește de la ideea unui univers caleidoscopic, în care oglinzile articulate tip plissé fragmentează și multiplică imaginea, suspendând percepția convențională și generând iluzia unui spațiu dilatat la infinit.

Oglinda devine element activ: ordonează lumina, schimbă ritmul privirii și dematerializează limitele. Reflexia în reflexie compune o scenografie fluidă, în care realul și iluzoriul coexistă, iar spațiul capătă o dinamică hipnotică. Interiorul amintește de camerele cu oglinzi din parcurile de distracții, reinterpretate într-o cheie elegantă și controlată. Planul deschis integrează livingul, diningul, bucătăria și zona de dormit într-o singură secvență continuă, fără compartimentări vizuale. Depozitările sunt absorbite în sistemul reflectiv, accentuând senzația de continuitate.

Materialele – oglinzi, metal satinat, piatră naturală – sunt juxtapuse pentru a crea contraste senzoriale fine, potențate de lumină caldă indirectă ce amplifică volumele aparente. Decorul adaugă o notă decadentă și cinematografică: o floare roșie, texturi luxuriante, obiecte asociate ritualurilor clasice. „Speculum” devine astfel un exercițiu al iluziei și al percepției, un spațiu în care locuirea se transformă într-o experiență vizuală extinsă și mereu schimbătoare.

Fotograf: Oana Bechir

Contactează autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.

Înscrie-te la newsletter

Contactează profesionistul

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu profesionistul.

Te rugam sa iti actualizezi datele de profil pentru a putea continua sa folosesti platforma RIDA.

Trebuie să fii autentificat pentru a accesa acest formular.

Actualizarea este obligatorie pentru a ramane activ in comunitate.