Refinde BLEND Villa

Duende de Luna – Laura Breabăn

Architect Image

Conceptul are accente de culori rumenite, roşiatice, licoroase, energice, urmând energia familei care locuieşte aici – chic şi energică, doi antreprenori părinți cu doi copii ultra-simpatici. Proiectul #refinedblendvilla este o casă de aprox 220 mp P+1+M din Voluntari, cartier Pipera. Aici locuieşte o familie cu doi copii superbi, cu nume la fel de superbe – Achim şi Agnes, ale căror camere de poveste le veți vedea în imagini. Clienții şi super părinții sunt Marco şi Catrinel, colegi de liceu din Piatra Neamț.

Conceptul are subtitlul (ca linie stilistică) Timeless Elegance with a Dynamic Edge. Poate explicând mai jos, ca file din jurnalul de amenajare, veți înțelege de ce. Parterul este deschis, open space, living cu bucătărie, hol și casa scării. El se evidențiază prin trei accente mai wow, care dictează defapt ritmul întregii case: – Arcada. Un perete din rigips adăugat, cu bandă LED, 460 cm x 295 cm. Forma de arc se repetă apoi prin toată casa, în materiale diferite. – Șemineul. Prima schiță a fost desenată de mână, cu tot cu necesarul de ceramică pentru furnizor. Au fost mai multe mâini de lucru dibace la această lucrare, faianțari, constructori, familia :D. Totul a fost custom made – până și perna cu husă de piele. Ceeramica este tip sticks verticale oranj-terracotta, model 3D. Credeam noi inițial că va fi piesa cea mai provocatoare de construit. Ehee! Nu a fost așa, a stat la rând după vreo altele două. :)) (acum, după, putem râde) – Sticla colorată. Elementul statement al proiectului a devenit, fără doar și poate, sticla colorată: are rol de divider între living și scară, dar și de balustradă. Urcă ca un paravan pe casa scării până la etajul 1. Iar la mansardă ideea de paravan este continuată diferit, dar la fel de colorat.

Arcada din living, de pe peretele cu TV-ul, este cea “tutore”, să zicem, pentru că e forma cea mai mare, iar ea dă ritmicitatea – pentru că tot parcursul proiectului forma de arc este prezentă în multe zone (fie ca scafă de perete, fie din vopsea, fie profilată în mobilier, în uşi! sau ca ramă de oglindă – do you spot all of them?). Culorile se imprimă pe parchet, pe pereți, se mută la ore diferite și colorează ambientul într-o veselie. Culorile din divider sunt transpuse în alte tonalități și moduri și la etaj, şi în fiecare cameră. Tot la capitolul sticlă colorată se încadrează și aplica Tom Dixon de pe casa scării, un capăt de perspectivă de efect. Restul elementelor nu se abțin în a fi cu personalitate puternică și ele, pentru că vor să susțină accentele și coagulează frumos paleta cromatică. Un alt model de forme care parcurge casa ca un laitmotiv este cel ondulé, șerpuit, spiralat. Acest model este inițiat de figura cea mai emblematică, tot în living: Lustra Dancing de la AUDO Copenhagen o piesă a casei care va rămâne iconică, invitând familia la energie, dans, într-un open space super vibrant și, paradoxal, tihnit. Tihna e potențată, mai ales în sezonul rece, de şemineu – placat în acelaşi ritm 3D ondulé, ultra senzorial, un oranj ars. La final hai să vă spun ceva și despre cele două provocări-cheie ale proiectului. Noroc că provocările rămân în minte doar ca reușite – emoțiile şi frenezia momentului se uită!

Provocarea nr. 1: gemulețul din mobila de bucătărie! Cum arăta bucătăria când am intrat prima dată în casă? Vezi în poză – ceramică care imita marmura, mobilă care nu era rea, dar nu spunea nimic. Am doar poziția chiuvetei practic :)), în rest am răzuit tot. Și, mai mult, am creat un gol în perete. Pentru ce? aici a apărut provocarea nr. 1: geamul rabatabil în peretele separator dintre hol și bucătărie. L-am vrut dintr-un motiv foarte practic – un loc în care pui cumpărăturile direct de la ușă pe blat, fără circuitul lung până la intrarea în bucătărie. Mai mult, ca feeling, odată ce intri în casă nu mai ai senzația de hol tunel sau culoar, pentru că fereastra către bucătărie aduce lumină spre intrare. Rama e vernil, o să vedeți opera din ambele perspective, din hol și din bucătărie. A fost dificil de creat atât din perspectiva spargerii și potrivirii golului în configuraâia mobilei, dar mai ales ca mecanism de rabatare și susținere pe peretele de rigips, având și mobilier deasupra lui – practic geamul intra în mâneca peretelui, pe după mobila de bucătărie, dar fără să fie vizibil nici dinspre hol! A ieșit minunat, după multă muncă.

Provocarea nr. 2, la etaj: lavoarele custom, din piatră naturală, din baia matrimonială, dar și suportul lor – un corp din rigips placat cu ceramică burgundy și un raft dedesubt. Schița cotată e propunea 160 cm de blat, două baterii a fost implementată 1:1 ca pe hârtie; dar drumul până acolo a trecut prin mai multe mâini decât ne-am imaginat. Și până am găsit piatra superbă burgundy cu venaturi albe a trecut o vreme și răbdare multă. Insight: corpul de lavoar custom-made burgundy e acum piesa lor preferată. Plină de personalitate şi eleganță, dar și muncă :))! Chapeau clienților!

Fotograf: Anca Moiceanu

Contactează autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.

Înscrie-te la newsletter

Contactează profesionistul

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu profesionistul.