Mi-am început studiile universitare în anul 2014, într-o cu totul altă lume decât cea a design-ului de interior, și anume la Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai, timp în care am participat la amenajarea câtorva apartamente pentru familie și cunoștiințe. Cu timpul am înțeles că vocația mea era defapt legată de design de interior, astfel că am decis să urmez diferite cursuri în această direcție.
După finalizarea facultății de drept am decis să duc mai departe formarea mea profesională, prin urmare m-am înscris la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca. În prezent, pot spune cu mândrie că reușesc să balansez formarea profesională cu practica, fiind într-un proces continuu de creștere și învațare, fapt ce se relevă în proiectele mele, atât cele rezidențiale, cât și cele office.