Cred că fiecare spațiu merită să fie mai mult decât funcțional - el poate deveni o expresie a artei, o extensie a sufletului celor care îl trăiesc. De aici vine inspirația numelui Enhu:
En - În cultura japoneză simbolizează conexiunea, legătura profundă dintre oameni, locuri și emoții.
Hu - Reprezintă umanitatea, spiritul și energia care transformă spațiile în adevărate sanctuare.
Prin ENHU Design, aduc împreună aceste concepte pentru a crea interioare cu suflet, spații care inspiră, conectează și îți oferă o experiență unică a frumosului.
Ca designer, mă ghidez după valori precum armonia, simplitatea elegantă și respectul pentru detalii, fiind mereu inspirată de artă și natură. Fiecare proiect este o poveste personalizată, născută din dorința mea de a crea locuri în care să simți bucurie, liniște și apartenență.
ENHU Design - Conexiunea dintre artă și umanitate, transformată în spații de poveste.