Pe lângă designul de interior la INNHOUSE cochetez și cu arta, grafică, mai precis. În decursul carierei artistice am participat cu lucrări de grafică la numeroase expoziții de grup și personale.
Am ales grafica pentru că prietenii și cunoștințele nu prea înțelegeau ce vreau să exprim prin cuvine și atunci mi-am zis că prin artă voi reuși, însă problemă, i-am blocat și mai tare. Dincolo de glumă, vreau să vă spun că arta și designul au același numitor comun, transmit stări, designul este arta prin care pășești, iar grafica e cea artă de care te bucuri admirând-o pe un perete.