INNHOUSE - designer de interior

INNHOUSE

Designer

Iași

Încă de pe vremea când am absolvit facultatea de Artă Decorativă și Design în anul 2002, am urmărit să folosesc tot ce am învățat pentru a crea stări de bine în casele oamenilor. Mă numesc Sergiu Pasciuc, fondator INNHOUSE , și consider că designul de interior nu este un concept ci un comportament.

Pe lângă designul de interior la INNHOUSE cochetez și cu arta, grafică, mai precis. În decursul carierei artistice am participat cu lucrări de grafică la numeroase expoziții de grup și personale.


 


Am ales grafica pentru că prietenii și cunoștințele nu prea înțelegeau ce vreau să exprim prin cuvine și atunci mi-am zis că prin artă voi reuși, însă problemă, i-am blocat și mai tare. Dincolo de glumă, vreau să vă spun că arta și designul au același numitor comun, transmit stări, designul este arta prin care pășești, iar grafica e cea artă de care te bucuri admirând-o pe un perete.


INNHOUSE

Proiecte INNHOUSE

Amenajare Showroom de Amenajări Interioare

Înscrie-te la newsletter

Contactează profesionistul

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu profesionistul.

Te rugam sa iti actualizezi datele de profil pentru a putea continua sa folosesti platforma RIDA.

Trebuie să fii autentificat pentru a accesa acest formular.

Actualizarea este obligatorie pentru a ramane activ in comunitate.