Am 35 ani și sunt soție, mama și arhitect de interior. Am absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, secția Arhitectură de Interior. Până în prezent am 10 ani de exeprienta în amenajările interioare, începând ca proiectant de mobilier, până la implementarea completă a unui proiect de interior (research, proiectare, concept, project management și implementare).

Luiza Scarlat

Am fost cofondator la firma Acrea Design din 2015, unde am și lucrat până în 2021. Aici am avut cele mai mari provocări cu ajutorul cărora am dobândit o bună parte din cunoștiințele care țin de design și de interacțiunea cu oamenii. Am avut parte de proiecte rezidențiale dar și spații publice, fiecare cu particularitățile lui. Constanța în toate acestea a fost interacțiunea cu clienții, ajungând să cunosc toate tipologiile de oameni, lucru care m-a împins spre a studia psihologia și modul în care funcționează creierul uman.

În acest sens, am reușit să îmi îmbunătățesc foarte mult felul în care abordez conceptul unui proiect și am reușit să văd viață cu mai multă claritate. Sunt un om sincer, cu valori bine definite și cu bun simt. Pot spune că aceste trei calități mă definesc și în jurul lor se desfășoară toată activitatea mea profesională și personală.

Contactează
autorul proiectului!