Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu profesionistul.

Mă numesc Nicoleta, sunt un designer de interior dedicat transformării spațiilor în experiențe unice, cu un impact vizual memorabil și funcționalitate conturată de modul în care oamenii interacționează cu spațiul. Am absolvit Facultatea de Arhitectură și Urbanism în cadrul Politehnicii Timișoara ca șef de promoție și sunt fondatorul a două firme de design interior: Studioul personal Tabloid Studio și Add Contrast Studio.
Aliman Nicoleta – Tabloid Studio
Dorința de a explora noi orizonturi în design și pasiunea pentru acest domeniu s-au materializat în anul 2020 prin înființarea a ceea ce astăzi poartă numele de Tabloid Studio. Studioul se concentrează pe atenția la detalii, rigurozitate și creativitate, dar și pe relaționarea personală cu beneficiarii, pentru a construi împreună un spațiu adaptat în totalitate dorințelor și stilului lor de viață.