5 bune practici care îți cresc productivitatea ca designer de interior (+ o resursă gratuită care îți salvează până la 40% din timp)

Ca designer de interior, joci roluri diverse. Ești creativ, dar și tehnic. Lucrezi cu frumosul, dar și cu norme, cote și liste de cantități. Trebuie să știi să comunici clar și convingător cu clienții, dar și să gestionezi bugete, să respecți termene și să traduci viziunea din imaginația altora într-un spațiu coerent și funcțional.

Și, oricât ai iubi partea de creație, știi deja că cele mai mari consumatoare de timp sunt sarcinile „invizibile”: organizarea fișierelor, actualizarea planșelor, extragerea datelor, adaptarea la standarde sau coordonarea cu colegii.

De aceea, o bună parte din succesul tău nu vine doar din talent, ci și din modul în care îți organizezi munca: din procese clare și instrumente care lucrează pentru tine, nu împotriva ta.

În articolul de mai jos, găsești 5 bune practici de lucru testate de arhitecți și designeri care au învățat să-și optimizeze timpul fără să sacrifice calitatea, plus o resursă gratuită care te poate ajuta să economisești până la 40% din timpul dedicat proiectării.

1. Standardizează-ți fluxurile de lucru

Unul dintre cele mai frecvente blocaje cu care se confruntă designerii de interior vine din lipsa unui proces clar. 

De fiecare dată când începi un proiect nou „de la zero”, pierzi timp luând aceleași decizii repetitive: ce layere folosești, cum structurezi etichetele, cum organizezi vederea 3D vs. planurile, etc.

Soluția deloc complicată e să îți creezi (sau să adopți) un flux de lucru standardizat:

• pași clari pentru fiecare fază a proiectului (concept, dezvoltare, detaliere);

• nomenclaturi unitare pentru layere, materiale, coduri;

• șabloane predefinite pentru documentație.

Astfel, elimini haosul și devii mai rapid în decizii.

2. Folosește șabloane bine configurate

Dacă deschizi un fișier nou și trebuie să configurezi totul manual, de la cartușe la cote sau etichete, pierzi ore întregi care ar putea fi dedicate designului propriu-zis.

Un template bine gândit îți oferă:

• un punct de plecare bine pus la punct

• setări adaptate contextului local (limbă, unități, standarde)

• vederi și planșe gata pregătite

• obiecte și etichete pe care doar să le folosești.

În loc să reinventezi roata cu fiecare proiect nou, mai bine lucrează la un sistem stabil, pe care doar trebuie să îl folosești atunci când ai nevoie.

2. sablon archicad romania 1

3. Automatizează cât poți din sarcini

Automatizează orice task repetitiv: plăți, emailuri de confirmare sau reminder pentru clienți, etc.

Iar dacă vorbim concret de proiectare, și aici sunt multe taskuri pe care le poți automatiza.

Spre exemplu, în Archicad poți automatiza:

• extragerea listelor de materiale sau tâmplărie

• actualizarea vederilor în funcție de model

• completarea cartușelor.

Chiar și micile automatizări pentru salvarea vederilor sau configurarea etichetelor după standarde locale îți pot economisi zeci de ore pe parcursul unui an.

4. Salvează configurările pentru standardele locale

Proiectarea în România presupune respectarea unor norme și convenții locale. De exemplu:

• modul de dimensionare a scărilor sau tâmplăriilor

• ce trebuie să conțină un cartuș

• cum se exprimă corect cotele și unitățile.

Setarea acestor standarde direct în platforma software de proiectare te ajută nu doar să câștigi timp, ci și să minimizezi erorile umane și să eviți corecturile de ultim moment și discuțiile inutile cu ingineri, arhitecți sau autorități.

5. Lucrează unitar cu echipa

Dacă fiecare coleg sau colaborator folosește propriile setări și layere, devine greu de gestionat un proiect comun. Sincronizarea, verificările și predările pot deveni rapid surse de stres și pierdere de timp.

Alege un sistem de lucru unitar (cel puțin intern, unde ai control asupra acestui tip de decizie). Și fie că vorbim de șabloane, reguli de numire sau layout-uri comune, asigură-te că toți cei implicați îl cunosc și îl respectă. 

Poate necesită un timp de adaptarea la început, însă în timp, vei deveni garantat mult mai productiv.

3. cadware template archicad

Șablonul SMART pentru Archicad: o resursă gratuită care îți economisește până la 40% din timp

Pentru designerii și arhitecții care lucrează în Archicad și vor să-și eficientizeze munca, partenerii noștri de la CADWARE Engineering au dezvoltat șablonul SMART

SMART vine de la Simple Modular Archicad Romanian Template, și este vorba de un șablon nou, creat de la zero pentru cea mai recentă versiune a programului. 

Șablonul SMART te poate ajuta să economisești până la 40% din timpul pe care îl dedici de obicei proiectării, deoarece îți oferă:

• Atribute în limba română și etichete conforme cu standardele locale;

• Planșe și vederi predefinite;

• Cartușe completate automat, în format standard;

• Obiecte și liste de cantități deja configurate;

• Posibilitatea de a personaliza unitățile de măsură (cm, mm, m) în funcție de cerințele fiecărui element.

Dar poate cel mai valoros aspect e comunitatea din jurul șablonului: ai acces la întâlniri live, o platformă interactivă de feedback, actualizări constante și un grup de sprijin unde poți întreba și primi răspunsuri rapid. 

În plus, șablonul SMART nu este un produs static, ci un proiect în evoluție, cu noi funcționalități ce sunt adăugate în funcție de nevoile utilizatorilor.  

👉 Dacă folosești deja Archicad, poți solicita gratuit șablonul SMART aici: cadware.ro/template-archicad-smart

👉 Iar dacă momentan folosești alte platforme de proiectare și vrei să vezi cum poți lucra mai eficient cu Archicad + șablonul SMART, echipa CADWARE te așteaptă cu îndrumare personalizată și o ofertă specială pentru membrii RIDA, aici: cadware.ro/rida  

Așadar… 

Productivitatea nu înseamnă doar să lucrezi mai repede, ci mai inteligent: cu mai puține erori, mai multă claritate și mai mult timp pentru partea creativă. Ca designer de interior, ai nevoie de instrumente care te susțin, nu care îți îngreunează viața.

Un flux de lucru bine pus la punct, un șablon eficient și o echipă care lucrează sincronizat pot face diferența între un proiect stresant și unul dus la bun sfârșit cu ușurință și profesionalism.

Blog-uri similare

Înscrie-te la newsletter

Te rugam sa iti actualizezi datele de profil pentru a putea continua sa folosesti platforma RIDA.

Trebuie să fii autentificat pentru a accesa acest formular.

Actualizarea este obligatorie pentru a ramane activ in comunitate.