Fie că apelezi la un arhitect de interior, fie că alegi să începi de unul singur un astfel de proiect, există câteva elemente cărora trebuie să le acorzi o atenție sporită, dacă vrei ca investiția pe care o faci să fie sigură și utilă.

Care sunt câteva dintre cele mai des întâlnite erori într-un proiect de amenajare ?

Multe dintre erori pot apărea inclusiv atunci când lucrezi cu un arhitect/designer de interior, de cele mai multe ori din lipsă de comunicare. Deși acesta te degrevează de foarte multe responsabilități, implicarea ta în aspectele esențiale și un schimb constant de informații sunt absolut necesare pentru un rezultat pe măsură.


Miso Architects

Orice proiect este structurat pe etape, iar prima și poate cea mai importantă este tema de proiectare, în care trebuie să răspunzi la întrebări de genul: Care sunt nevoile pe care vrei să le acoperi? Care este stilul pe care vrei să îl abordezi în amenajare? Care sunt elementele principale din amenajarea ta? Orice neclaritate legată de tema de proiectare va duce la multiple erori pe tot parcursul proiectului, multe dintre care vor necesita și un buget suplimentar considerabil, pentru remediere.

Cele mai des întâlnite erori se fac în etapa elaborării temei de proiectare, beneficiarii venind cu anumite imagini de inspirație preluate din locuințe cu un buget mult mai generos decât al acestora. Deseori ne confruntăm cu imagini realizate în cadrul unor amenajări de milioane de euro, în timp ce noi avem un buget de 1000 1500 euro/mp. De multe ori există această barieră între designer și beneficiar, care este depășită doar prin atitudinea obiectivă și realistă a beneficiarului: decizia beneficiarului de a accepta propunerile realizabile ale designerului, propuneri raportate la buget, este un prim pas spre o amenajare reușită. (Bogdan Bej – ATMSF Design)

Atsmf Design

STIL

Copierea mimetică a unui stil, amenajare sau mobilier fără o filtrare atentă pare să fie o practică care nu aduce beneficii proiectului și mă îndoiesc că și clientului. Sigur suntem influențați de tot ce vedem, dar bucuria de a avea un interior personalizat legat de stilul de viață și preferințele estetice culturale și de ce nu de backgroundul personal cred că poate oferi mult mai multă satisfacție și valoare. Acele interioare pe care le recunoști pentru că sunt cam toate la fel, pentru mine devin anoste, prefer o abordare chiar simplistă de tip “no designîn fața unui manierism facil.
De aceea este foarte importantă relația designer/arhitect – beneficar, ea este bine să se bucure de atenție, timp, discuție și să fie construită  așa cum urmează să fie construit și proiectul. Sper să văd din ce în ce mai multe elemente și idei autentice în proiectele de design, indiferent de stil și abordare! (Eliza Yokina, Cumulus)


Cumulus

Suntem bombardați de foarte multe informații și, din păcate, avem multe dificultăți în a le filtra. Așadar, atunci când suntem puși să alegem ce ne place, ne este foarte greu să alegem o secvență descriptivă unitară.

Este foarte important să elimini acele elemente care, deși îți plac, nu fac parte din tabloul general al amenajării pe care tu ți-l dorești. Aici intervine experiența unui profesionist care te poate ajuta să renunți la ideile care nu concură unele cu celelalte. La fel de importantă este și amprenta personală pe care o aduci spațiului tău, deci este esențial să permiți arhitectului cu care colaborezi să te cunoască și să exploreze stilul tău de viață.

Multe din amenajările contemporane, deși foarte echilibrate și corect proiectate, sunt din păcate, inexpresive și nu vorbesc deloc despre persoana care urmează să locuiască acolo. În mod ideal, o casă trebuie să ne reprezinte personalitatea, stilul de viață, chiar și hobby-urile și pasiunile, pentru a ne simți familiari cu locul respectiv.

George Orzan

Problema cu alegerea pieselor de mobilier sau a finisajelor la modă constă tocmai în perioada limitată de timp în care acestea vor fi ‘la modă’. Din păcate, aceste elemente ajung repede să nu mai fie în tendințe. Recomandăm alegerea unei amenajari cu piese de mobilier ce rezistă unei perioade mai lungi de tendințe. Totodată, deși în magazinele de mobilier se regăsesc colecții întregi ce acoperă toate necesitățile de mobilare ale unei case, recomandăm folosirea acestora cu măsură și doar în anumite situații. Pentru a nu crea o amenajare monotonă, recomandăm mixarea anumitor elemente și culori. (Irina Radu – iDecorate)

                                                                                                Idecorate

FUNCȚIONALITATE

Influențați de prea multe informații și idei, uităm să ne raportăm la propriile nevoi, ajungând astfel ca rezultatul final să nu corespundă stilului nostru de viață și necesităților de zi cu zi. Întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este: Ce nevoi trebuie să îmi satisfacă acest spațiu? Bineînțeles că într-o primă fază trebuie să ne raportăm la nevoile primare: odihnă, hrană, igienă. Cum ar trebui să fie spațiul pentru a-mi satisface aceste nevoi? Am nevoie de o bucătărie mare sau mică? Cât de mult gătesc și ce instrumente/electrocasnice folosesc? De ce am nevoie pentru un somn liniștitor? Acestea sunt doar câteva din întrebările pe care trebuie să ți le pui înainte să demarezi orice proiect de amenajare.

Ce hobby-uri am pe care vreau să le practic și acasă (yoga, pictură, desen, etc.)? De cât spațiu de depozitare am nevoie? Spre exemplu, dacă îți place să schiezi, ai nevoie de un spațiu unde să depozitezi echipamentul de schi. Dacă iubești să călătorești, ai nevoie de un spațiu unde să depozitezi trolerele. Numai un dialog continuu cu tine și, de preferat, și cu arhitectul te poate ajuta să stabilești care sunt nevoile pe care spațiul trebuie să ți le satisfacă.

Dofinteriors

Desigur, un proiect de design trebuie să fie și functional, iar lipsa funcționalității este o eroare des întâlnită. În lipsa gândirii practice, se generează locuințe fără suficient spațiu de depozitare sau cu prea mult spațiu de depozitare.
Este la fel de gre
șit să supradimensionezi depozitarea precum este subdimensionezi depozitarea. Un proiect de design este considerat reușit atunci când răspunde exact nevoilor beneficiarului, într-o manie plăcută din punct de vedere estetic. Paradoxal, aceste proiecte sunt totodată puternic criticate de către vizitatori sau privitori, întrucât aceștia se raportează la propriul stil de viață, considerând că ceea ce ei văd nu ar fi practic pentru propria locuință. (Bogdan Bej – ATMSF Design)



Atmsf Design

Atenție mare deci și la supraaglomerare. Ce e prea mult poate deveni copleșitor, făcând spațiul să pară prea mic sau prea înghesuit. De foarte multe ori, trăim cu impresia că avem nevoie de mai mult, fără să ne gestionăm foarte bine necesitățile.

 

Din păcate, locuitul într-o metropolă aduce după sine și dezavantaje – suprafețele nu foarte generoase ale apartamentelor. Se întâmplă ca beneficiarii să nu își dea seama de spațiul pe care îl au la dispoziție și să supraaglomereze spațiul cu mobilier. Chiar dacă nevoia de depozitare este mare, îi sfătuim pe beneficiari să fie atenți la spațiul pe care îl au la dispoziție și să opteze pentru soluții ‘smart’ de depozitare. (Irina Radu – iDecorate)

Idecorate

MATERIALE ȘI CULORI

Din punct de vedere al conceptului, beneficiarii ar trebui să acorde o atenție deosebită materialelor. În perioada contemporană, nu este nevoie să alegem multe texturi și culori într-o locuință, asta fiind o mare eroare. Este de recomandat însă ca acelea câteva pe care le alegem să fie de bună calitate, să transmită ceva. (BEJ Bogdan)

Tot în etapa stabilirii temei de proiectare alegem paleta cromatică, materialele și texturile care se vor folosi în amenajare. Și la acest capitol ispita este mare, existând riscul ca acestea să nu se potrivească între ele, să nu corespundă cu funcționalitatea pe care vrem să o atingem sau cu atmosfera pe care vrem să o creăm. Culorile ne influențează în mod direct starea de spirit, iar prea multe tonuri puternice neechilibrate cu alte nuanțe ne poate crea o stare de disconfort sau chiar neliniște.

ATMSF Design

Alegerea culorilor este o parte foarte importantă a procesului de amenajare. Sfatul nostru pentru beneficiari – alegerea unei palete neutre, cu accente colorate sau mai puternice. Alegând elemente de accent, nu riști să te plicisești în scurt timp și nici nu riști ca interiorul tău să se demodeze prea curând. (Irina Radu – iDecorate)

Și materialele pe care le alegem – lemn, MDF, pal, plăci ceramice, beton, tapet, catifea, bumbac, in, trebuie să se înscrie în același tablou pe care dorim să îl creionăm și să dețină proprietățile și caracteristicile care satisfac nevoile stabilite.

Un lucru de care trebuie să ții cont și care nu trebuie neglijat este și influența factorilor externi care pot avea impact asupra materialelor pe care urmează să le folosești în amenajare (e.g. nivel de umiditate, temperatură, lumină, etc.).

Alegerea finisajelor nepotrivite anumitor spații este o greșeală des întâlnită în practică. De exemplu, dacă pui în baie sau în jurul unei piscine exterioare o placă ceramică care nu este antiderapantă sau dacă instalezi un tapet obișnuit în baie, unde este umiditate, s-ar putea să nu faci alegeri tocmai inspirate. Ce este de reținut este că nu trebuie să te rezumi doar la factorii estetici în alegerea ta.

Este foarte important, atunci când se aleg finisajele, să se țină cont de zonele și funcționalitatea acestora. Finisajele foarte lucioase pentru pardoseli și trepte sunt de evitat. (Irina Radu – iDecorate)

Idecorate

Un alt aspect de care trebuie să ții cont este calitatea materialelor și rezistența și fiabilitatea acestora. Materiale de slabă calitate (mai ales cele care nu se văd) pot genera costuri suplimentare în timp. O situație întâlnită în practică a fost o șapă care a trebuit spartă și refăcută de la 0. (MiSo Architects)

 

De obicei, se renunță din cauza prețului la finisajele calitative care presupun o exploatare mare în timp atât la partea care nu se vede direct – echipament și dotări, cât și a finisajelor care se văd – pardoseli, placări speciale, finisaje pereți, mobilierul de bai și de bucatarie. În general, zonele amintite sunt cele mai exploatate. (Anca Constantin – Alfa Invest)

Alfa Invest

PROIECTARE ȘI IMPLEMENTARE

După ce am stabilit foarte bine tema de proiectare și am definit astfel conceptul proiectului, urmează etapa de proiectare și implementare, unde erorile care pot apărea sunt de natură mai tehnică, generate însă de cele mai multe ori și acestea de o comunicare deficitară între beneficiari și echipa de meșteri, furnizori și inclusiv cu arhitectul sau între arhitect și aceștia.

Consider că este extrem de importantă relația constructor, architect și beneficiar. De obicei, echipele de lucru sunt alese în funcție de oferta pe mp, fără a putea pune în balanță ce urmează să se execute, complexitatea materialor folosite, etc.

Nu trebuie contractată o echipă, fără a avea măcar o recomandare și siguranță că pot realiza ce s-a cerut prin proiect. Un  proiect, indiferent, de ce natură este, nu cred că se poate oferta și executa având la bază numai simulări. Trebuie să fie analizate și detaliile speciale care pot să implice costuri suplimentare, plus planșele atașate pe specialități – instalații, finisaje, gabarite mobilier. (Anca Constantin – Alfa Invest)

Printre erorile în etapa de proiectare și implementare, cele mai întâlnite sunt:

  • lipsa detaliilor complete în șantier poate genera greșeli în lanț;
  • începerea unui șantier înainte ca partea de proiectare să fie completă;
  • începerea unui proiect într-un stadiu prea incipient, de exemplu proiectarea făcută cu un an înainte de implementare va genera cu siguranță modificări în timp;
  • falsa economie: echipe de șantier slab pregătite angajate doar din considerentul unui preț mai mic, care vor genera alte costuri (mai mari) ulterior;
  • probleme cu infiltrații – recomandăm termoscanări sau verificări amănunțite în faza de șantier acolo unde există cea mai mică suspiciune, altfel ajunge să fie super complicat; am avut astfel de probleme cam la 7 din 10 proiecte anul trecut!
  • furnizori sau echipe contractate de pe internet, fără recomandare. (MiSo Architects)

 

Nu trebuie să uiți nici de iluminat, deși poate nu îți pare un aspect esențial. Ni se înmplă să vedem multe amenajări în care nu se acordă atenție alegerii corpurilor de iluminat (fie sunt subdimenionate, fie supra dimensionate).
Astfel, de
și iluminatul reprezintă o parte foarte importantă a unei amenajări, acesta este neglijat, iar efectul se răsfrânge asupra întregii amenajării. Ori spațiul nu beneficiază de suficientă lumină deoarece corpurile de iluminat alese sunt prea mici sau greșit poziționate, ori lumina din cameră este foarte puternică, datorită alegerii unor corpuri de iluminat prea mari.

 

Lumina este atât o necesitate, cât și un artificiu cu care te poți juca pentru a crea diverse umbre, pentru a accentua anumite forme și texturi, pentru a compune o atmosferă. Astfel, elemente precum forma corpurilor de iluminat, intensitatea, culoarea luminii (rece sau caldă), poziționarea și interacțiunea acestora cu celelalte elemente din amenajarea ta influențează considerabil atât atmosfera pe care vrei să o creezi, cât și funcționalitatea spațiului tău.


Oblic Studio

Acestea sunt doar câteva din erorile care pot apărea într-un proiect de amenajare și din elementele importante de care trebuie să ții cont în proiectul tău. O foarte bună documentare despre ce presupune un astfel de proiect este un prim pas pe care îl poți face astfel încât să îți dai seama de complexitate, să îți stabilești prioritățile, să faci o estimare de timp și buget și, deloc de neglijat, să analizezi dacă ar trebui să apelezi sau nu la ajutorul unui profesionist.

INFLUENȚA INTERNETULUI

Deși la prima vedere pare tentant să ne inspiram de pe internet, având infinite posibilități – de la articole de specialitate, la influenceri, până la poze inspiraționale, acest proces poate fi o capcană. Dacă nu ținem cont de spațiul pe care îl avem la dispoziție și de posibilitățile reale de a integra o idee găsită pe internet în amenajare, riscăm să greșim aproape iremediabil. De aceea, sfatul și consilierea unui arhitect sunt foarte importante pentru o bună desfășurare a proiectului.

Alfa Invest

Atunci când beneficiarul se ține strâns de o idee văzută pe internet, care nu corespunde și nu se poate aplica spațiului pe care îl deține, utilizarea spatiului interior poate fi afectat, având ca rezultat “ambient de poză”, cum îl numesc în mod curent, fără nicio utilitate și fără nicio coerență vizuală cu spațiul studiat. (Anca Constantin – Alfa Invest)

Ți-a plăcut
articolul?

Distribuie pe