Amenajare Apartament B23

Amenajare Apartament B23

Atelierul 511

Architect Image

Compoziția interioară este construită pe un dialog între nuanțe calde, texturi de lemn și materiale textile neutre care creează un fundal calm și armonios în întreaga locuință. Conceptul urmărește funcționalitatea spațiilor, estetica și unitatea vizuală, printr-un design contemporan, care se reflectă în fiecare colț al apartamentului.

Conceptul de amenajare interioară a acestui apartament aflat într-un complex rezidențial modern propune o abordare în care spațiile se leagă prin continuitate vizuală și materiale unitare. Zona de zi este un spațiu deschis, în care bucătăria, zona canapelei și locul de luat masa comunică natural. Bucătăria liniară este integrată armonios în ansamblu, nu doar ca element estetic, ci și ca volum unitar, funcțional și ergonomic. Mobilierul include o depozitare amplă, electrocasnice încorporate, păstrând blatul de lucru liber pentru un aspect ordonat. Accesul către zona de noapte se realizează prin două uși filomuro, menite să marcheze discret trecerea, fără a fragmenta vizual ambientul. Dormitorul matrimonial beneficiază de dressing și baie proprie, unde nuanțele neutre și placajul de lemn unifică conceptul general. Dulapurile sunt integrate prin panouri continue, iar dressingul cu uși glisante menține coerența spațiului. Camera fetiței este gândită ca un spațiu multifuncțional, care îmbină zona de dormit cu un birou generos, un dressing cu uși din sticlă riflată și depozitări bine calibrate. Profilele decorative și detaliul de riflaj din partea superioară a pereților creează o identitate vizuală unitară, integrând detaliile generale ale proiectului, regăsite și în celelalte zone. Un detaliu al întregului interior este riflajul, reinterpretat în mai multe ipostaze: panouri verticale, corpuri suspendate, fronturi de vitrine sau inserții subtile în corpurile de iluminat. Acesta devine firul comun care conferă ritm și unitate întregii locuințe.

Fotograf: Gomboș Cristian Andrei

Contactează autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.

Înscrie-te la newsletter

Contactează profesionistul

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu profesionistul.

Te rugam sa iti actualizezi datele de profil pentru a putea continua sa folosesti platforma RIDA.

Trebuie să fii autentificat pentru a accesa acest formular.

Actualizarea este obligatorie pentru a ramane activ in comunitate.