Design de interior cu un concept cald, luminos, cu nuanțe roșiatică, forme organice și cât mai prietenoase pentru un apartament care a fost învechit, într-un bloc ridicat în perioada comunistă. Conceptul a pornit de la faptul că am dorit să obținem o eleganță în apartament care să rezoneze cu toți membrii familiei, dar să încline spre partea feminină, către beneficiară și cele două fetițe.

Dormitorul matrimonial destinat celor doi adulți a fost extins în balcon, astfel am ajuns să avem mai mult spațiu pentru dulapuri de haine și un dormitor mult mai spațios. O necesitate menționată de la început a fost ca ambele băi să aibă cadă. Una dintre băi avea dimensiunile potrivite pentru a integra o cadă de dimensiune standard, dar cealaltă – baia fetelor – avea dimensiuni foarte mici.

Provocarea a fost mare, dar în final am reușit să introducem o cadă mai atipică de 130 cm lungime. Aspectul cel mai dificil a fost clar faptul că în fiecare încăpere aveam una sau chiar două grinzi aparente. Am apelat la câteva trucuri vizuale și tehnice, reușind să le ascundem sau să le integrăm în design. Spre exemplu, în bucătărie, corpurile suspendate au fost concepute astfel încât să ascundă grinda și totuși să avem spațiu de depozitare suplimentar.

Contactează
autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.

Alte proiecte semnate de SIT’N’DESIGN – Sita Raluca