amenajare apartament

Amenajarea acestui apartament de trei camere din București a plecat de la „alb”, cu toate finisajele montate. Proprietarii, o familie tânără cu două fetițe, și-au dorit o amenajare contemporană, minimalistă și aerisită, cu o paleta cromatică neutră și câteva inserții de culoare precum galben muștar și albastru.

 

Suprafață utilă: 90 mp
An finalizare: 2022
Investiție: aproximativ 28.000 euro
Fotografii: Stan Sebastian

Blue Veil

Amenajare apartament Blue Veil

Pentru că beneficiarii și-au dorit să obțină cel mai bun rezultat, au apelat la serviciile noastre complete. Echipa noastră a predat apartamentul “la cheie”, ne-am ocupat atât de proiectul de amenajare cât și de partea de mobilare a apartamentului, care presupune plasarea comenzilor, primirea la locație a tuturor obiectelor propuse în amenajare și montarea acestora pe poziție.

Am stabilit de la început împreuna cu beneficiarii că livingul este încăperea în care urmează să își petreacă cel mai mult timp, și de aceea am vrut să îi acordăm o atenție deosebită în amenajarea apartamentului. Aceasta încăpere înglobează zona de living, cu o canapea generoasă, o zonă de dining cu masă extensibilă, scaune din catifea și o bibliotecă realizată pe comandă.

Pe peretele de accent din spatele canapelei s-a aplicat vopsea decorativă de la San Marco. Pentru că beneficiarii și-au dorit să integrăm o tematică geometrică, am decis să folosim lemn masiv pentru placarea din spatele televizorului, pentru a putea obține un model geometric frezat în placă. De asemenea, am apelat la un pictor care a realizat tabloul geometric alb-negru din fața mesei de dining. Perdelele și draperiile sunt într-o nuanță îndrăzneață de albastru.

În dormitorul matrimonial am ales să folosim una dintre soluțiile noastre preferate pentru dormitoarele lungi și înguste: dulapul de haine care înconjoară patul. Astfel am obținut și spațiu pentru un colț de citit al amenjării acestui apartament compus dintr-o bibliotecă și un fotoliu de cea mai bună calitate. Regăsim aceleași inserții de lemn, benzi LED și culori neutre cu accente de galben și albastru. De admirat patul tapițat cu ladă.

Bucătăria a fost o provocare pentru că a trebuit să obținem o bucătărie complet echipată și funcțională pentru o familie cu 4 membri într-un spațiu relativ redus. Cea mai bună soluție a fost să organizăm mobilierul în formă de „U” pentru a fructifica tot spațiul: pe latura din stânga avem chiuveta și plita cu mașina de spălat vase sub ea, sub fereastră am obținut spațiu de lucru pe blat și cuptorul în partea de jos, iar în dreapta avem un blat mai îngust cu două locuri de ședere și încă o mică depozitare cu nișă pentru aparatul de cafea și cuptorul cu microunde. Avem și o extensie a mesei de bar, sub blatul principal, pentru a putea să stea mai mult de două persoane la masă atunci când se dorește.

Am ajuns și la vedeta proiectului de amenajare apartament, respectiv camera celor două fetițe care au 4 și 11 ani, care se bucură de o paletă cromatică complet diferită: nuanțe de roz pudrat și bej. Provocarea a fost să obținem un interior pe placul amândurora, având în vedere diferența de vârstă. Și-au dorit fiecare să aibă patul ei, dar să fie cât mai aproape una de cealaltă, așadar cea mai bună soluție a fost să poziționăm paturile unul în continuarea celuilalt, obținând practic o structură cu elemente decorative precum arcada și prevăzută în partea de jos cu sertare. Lângă ansamblul celor două paturi este și biroul dublu.

Știind că au o colecție de jucării și cărți impresionantă, am încercat să obținem cât mai multe spații de depozitare, mai ales sub formă unor cutii deschise la care să poată să ajungă cu ușurință. Tematica cu unicorni a fost un must-have, mai ales pentru cea mică, deci tapetul cu unicorni, nori și iepurași s-a integrat perfect cu dormitorul. Pentru a continua tematica, am aplicat pe dressing steluțe și norișorii colorați realizați pe comandă. Singurele elemente care nu sunt custom-made sunt cele două scaune roz pudrat de la Ikea și corpul de iluminat de la același furnizor.

Fetele au și propria baie, în care am continuat aceeași linie de design ca în dormitor.

Contactează
autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.