Boho Vibes

In House Design

Architect Image

Boho Vibes în cartierul Cotroceni din București.

Apartamentul, cu o suprafață totală de ~100 mp, este situat într-un imobil din perioada interbelică, din anul 1938, într-o zona liniștită cu o valoare deosebită din punct de vedere patrimoniu istoric. Beneficiarii, o tânăra familie cu spirit boem, și-au dorit o amenajare apartamentului în stil Boho Scandinav, cu nuanțe deschise și materiale naturale, un spațiu hugge unde să te regăsești și să te încarci zi de zi. Proiectul a ridicat mai multe provocări pe parcursul implementării, din pricina vechimii clădirii dar și a formelor deosebite ale camerelor. Cu toate acestea, ne-am identificat foarte mult cu stilul abordat și ne-am pliat cu ușurință pe cerințele beneficiarilor, realizând o fuziune de succes între stilul boho, (boem și cald) și stilul scandinav (frumusețe minimalistă). Prin simplitatea pieselor de mobilier și a materialelor naturale folosite (lemn masiv, travertin), locuința amenajată a devenit un magnet pentru toți apropiații beneficiarilor și pentru noi, care ne-am întors cu plăcere ori de câte ori am avut ocazia. Avem câteva zone preferate din locuinta la care am pus mult suflet, cum ar fi bucătăria cu zona de dining, care este “inundată” de o lumina naturală aproape la orice ora a zilei dar și camera de zi care înglobează mai multe elemente personale (biblioteca de cărți, pick up-ul vintage, elementele de décor) . Toate acestea conturează atmosfera generală a casei și oglindește foarte mult personalitatea clienților nostri.

Fotograf: arh. Flavia Buscan

Contactează autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.

Înscrie-te la newsletter

Contactează profesionistul

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu profesionistul.

Te rugam sa iti actualizezi datele de profil pentru a putea continua sa folosesti platforma RIDA.

Trebuie să fii autentificat pentru a accesa acest formular.

Actualizarea este obligatorie pentru a ramane activ in comunitate.