amenajare apartament

Pentru a se remarca între celelalte locuințe disponibile spre închiriere, un apartament trebuie să atragă prin locație și decor. De aceea, tendința proprietarilor de a apela la designeri pentru amenajarea spaţiilor de închiriat e în creștere și în România. Arhitecta Ada Tache a preluat acest apartament cu două camere la gri și a putut modela anumite spații încă din timpul construcției.

Bubble House

Amenajare apartament Bubble House

Proiectul de amenajare a apartamentului prevedea, de exemplu, ca bucătăria să fie separată de living printr-un perete și să existe dressinguri încastrate în dormitor și hol – lucruri pe care le-a stopat la timp. Locuința e situată în apropiere de Piața Unirii, în fostul Cartier Evreiesc, prin urmare beneficiază atât de o poziție centrală cât și de liniștea cartierului de case. „Îmi place să privesc acest loc ca pe o oază ascunsă în jungla centrului. Și mi-am dorit ca și interiorul să exprime același lucru”, precizează arhitecta. Apartamentul are două camere și este decomandat. Pardoseala laminată este de la Kronospan. La intrare, din vestibul se ramifică livingul și bucătăria. Proiectul este conceput ca un tot unitar, imposibil de fragmentat. Culorile pastel, luminoase și calde, se regăsesc în fiecare cameră și emană o atmosferă relaxantă și plină de candoare. Imprimeurile alese aduc spațiului culoare și exuberanța specifică vacanțelor. Fiecare încăpere vine cu surpriza ei – fie că este vorba de un tapet vesel, o combinație neașteptată de culori sau un obiect inedit. Mobilierul de bucătărie e verde-fistic, minimalist, făcut pe comandă. Tapetul din living și printul digital din hol sunt din colecția Globalove semnată de Karim Rashid. Nuanțele folosite in amenajarea apartamentului se reiau în decor, în moduri inedite: un corp de iluminat, fotoliul sau nuanța vopselei lavabile. Tonurile vesele se regăsesc și în baie, prin faianța roșu-corai și lavoarul turcoaz de sticlă colorată. Plăcile ceramice sunt de la Kerama Marazzi, bateriile de la Kludi și vasul de toaletă de la Roca.

Contactează
autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.

Alte proiecte semnate de Ada Tache