Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu profesionistul.

Pentru acest apartament de 2 camere beneficiara și-a dorit un mediu cât mai plăcut pentru pisoiul său, întregul concept al amenajării pornind de la această idee. Piesa de rezistență este traseul din living special creat pentru pisică, ce devine și element decorativ în același timp.
Cat Oasis
Proiectul a presupus amenajarea unui apartament cu 2 camere, situat într-un ansamblu rezidențial nou. Am știut de la început că beneficiara își dorește un mediu cât mai plăcut pentru pisoiul său, Axi, prin urmare am construit întregul concept al amenajării în jurul acestei idei. În living, piesa de rezistență este ansamblul propus pe peretele din spatele canapelei, care reprezintă un traseu special creat pentru pisică, dar care devine și un element decorativ în același timp. Dar acesta nu este singurul element propus pentru Axi. În dormitor, am creat o banchetă la fereastră unde beneficiara se poate relaxa alături de pisoiul său. De asemenea, bancheta oferă și spațiu de depozitare suplimentar, atât de necesar într-un apartament de doar 48 mp. Din punct de vedere stilistic ne-am dorit să obținem o atmosferă care să amintească de mare. Am folosit o paletă cromatică bazată pe nuanțe de turcoaz și albastru, cu un accent galben, totul pe un fundal deschis și luminos.





Contactează
autorul proiectului!
Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.