Context. Spațiul este localizat la parterul unei clădiri de locuințe colective, fiind destinat anterior unei funcțiuni asemănătoare. Tema proiectare. Brief-ul a constat în asigurarea a 4 cabinete de consultații și tratament, sala de sterilizare, recepție și două grupuri sanitare. Dezideratele beneficiarului au fost: asigurarea a cât mai multor spații de depozitare, asigurarea funcționalității fiecărui cabinet, după principii ergonomice și aspectul estetic atractiv. Provocări. Din punct de vedere architectural, cea mai mare preocupare a fost să integrăm elementele constructive sau de instalații care nu puteau fi modificate, într-un concept spațial unitar. S-a acordat atenție aspectului funcțional care ținea de ierarhia și relația dintre spații. Deasemenea am avut de a face cu o gama restrânsă de finisaje, folosită uzual în spații cu funcțiune medicală, ținând cont în permanență de aspectul economic. Rezolvări. Cel mai important spațiu este cel al recepției. Aceasta a fost redus la o formă pătrată în plan cu ajutorul a două noi laturi sugerate de arcadele transparente. Aceastea au și rolul de a conduce pacienții către cabinetele medicale, creând alveole care adăpostesc zona de așteptare și desk-ul recepției. Scafele rotunjite au fost create special pentru a masca elementele structurale existente, creând premise pentru o relație organică cu mobilierul ce urma să fie integrat (desk-uri, oglinzi, dulapuri). La final am obținut spații unitare, care oferă un sentiment plăcut utilizatorilor. Finisaje. Finisajele sunt alese în așa fel încât să transmită un sentiment de relaxare în primul rand, dar cu mici doze de contrast și o gamă cromatică restrânsă.
