Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu profesionistul.
După o vacanță fascinantă în pustiul desertic al Dubaiului, beneficiarii si-au dorit să aducă exuberanța, luxul și caldura peisajului desertic în amenajarea interioară a apartamentului lor.
Desert Dream
Oază de Lux: Amenajarea Inspirată de Dubai în Inima Apartamentului
După o vacanță fascinantă în pustiul desertic al Dubaiului, beneficiarii și-au dorit să aducă exuberanța, luxul și căldura peisajului desertic în amenajarea interioară a apartamentului lor. De ce? Pentru că sunt niște persoane care muncesc mult, iar acesta este al treilea proiect împreună. Le-am sugerat să se oprească și să se bucure de o vacanță. Spațiile din acest apartament sunt interconectate datorită poveștii pe care am dezvoltat-o împreună. Imediat ce intri în apartament, ai senzația că ești pe altă planetă, într-un alt loc, într-o altă lume. Asta înseamnă design interior imersiv: să trăiești o experiență în acel spațiu, să-ți declanșeze diverse emoții și să aibă semnificație pentru tine.
Ca punct de plecare, am folosit colecția Desert Dream de la ARTe International, colecție despre care am vorbit într-un episod trecut și cred că am reușit să o implementăm perfect.
Livingul – „Răsărit în Deșert”
Totul a pornit de la această minunată panoramă ce reprezintă legenda orașului Zerzura. Ea spune povestea unei oaze fertile în deșertul de vest al Nilului din Sahara, a cărei existență nu a fost niciodată dovedită. Practic, este o scenă mitică adusă frumos la viață pe un fundal de catifea. Aceasta ne ajută să începem acest spectacol încă de la intrare. Holul este deschis către living, cu ajutorul acestor arcade minunate care dau formă întregului spațiu și se conectează cu el datorită tapetului cu Zerzura, care pornește de la ușile dulapului din hol și se termină în spatele canapelei. Șemineul reprezintă această căldură arzătoare a soarelui, în timp ce canapeaua albastră aduce puțin din prospețimea și răcoarea unui răsărit de soare. Practic, aici începe ziua și experiența beneficiarului, odată cu răsăritul soarelui.
Bucătăria – „Furtuna de Nisip”
În bucătărie, am continuat această idee prin culorile conexe cu livingul. Practic, ușa albastră ne dezvăluie un alt moment al zilei din deșert, în care texturile și contrastele aduc aminte de o furtună de nisip, creând puțin haos în mijlocul zilei. Fronturile cabinetelor, cu acel finisaj frezat alături de backsplash-ul de la Florim Ceramiche, evocă senzația de nisip în mișcare. Elementele metalice adaugă un strop de eleganță, presărând puțină aventură în rutina culinară a beneficiarilor.
Dormitor Matrimonial – „Oază a Desertului”
Din furtuna de nisip mergem către dormitorul matrimonial, care devine o continuare a poveștii din living. E ca și cum am fi dat zoom în zona palmierilor din tapetul cu Zerzura și am adus oaza de liniște în dormitor. Puțină vegetație în mijlocul pustiului nu a stricat niciodată. Avem un tapet ce imită cumva senzația unei păduri de palmieri, iar corpurile de iluminat ne aduc aminte de soarele auriu ce strălucește printre frunzele lor.
Baia – „Apusul în Deșert”
După ce am trecut prin oaza desertului, ziua se apropie de final și mergem către baie, spațiu ce aduce în prim-plan apusul de soare, cu acest model de ceramică ce reflectă diversele culori ale nisipului. Vreau să menționez că plăcile sunt de la Florim Ceramiche, achiziționate din acest minunat showroom în care filmăm astăzi, Tempini Solutions de pe strada Frumoasa din București. Revenind la baia noastră, cada galbenă adaugă și ea un element de strălucire și lux, amintind de strălucirea apusului de soare în contrast cu dunele de nisip.
Dormitor pentru Adolescent – „Deșertul Gobi”
Încheiem povestea în dormitorul adolescentului, unde deșertul Gobi prinde viață. Tapetul înstelat, din aceeași colecție cu cel din living, aduce în prim-plan constelațiile de pe cerul nocturn. Privind spre cerul înstelat al deșertului în fiecare noapte, beneficiarul se simte ca și cum ar fi la mii de kilometri distanță, sub cerul înstelat, departe de agitație. Aceasta oferă o priveliște mistică și liniștitoare, ce exprimă frumusețea nopții.
Beneficiarii trăiesc în mod activ în povestea interioară a apartamentului lor încă de când au văzut randările, găsindu-se mereu în mijlocul unei experiențe luxuriante, ca și cum s-ar fi teleportat în inima deșertului. Acest proiect reprezintă un vis, un vis desfășurat în deșert. Din acest motiv, povestea se numește „Desert Dream”, pentru că se inspiră din peisajele exotice ale deșertului și aduce în spațiul amenajat elemente de lux, nuanțe calde, texturi naturale și detalii ce amintesc de nisip și de oazele pitorești. Acest concept transmite relaxare, aventură și eleganță, oferind un contrast subtil între ariditatea deșertului și confortul interior.
A avea o poveste frumoasă transmisă prin intermediul designului interior echivalează cu a crea un spațiu care nu numai că ne încântă ochii, dar influențează în mod pozitiv și psihicul uman. Practic, te face să retrăiești momentele frumoase din trecut, să retrăiești amintirile și experiențele tale din nou și din nou, lucru care aduce bucurie și satisfacție.
Contactează
autorul proiectului!
Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.