Încercând să păstrăm cât de multe din elementele constructive și finisajele existente, dar și să încorporăm preferințele stilistice ale Beneficiarilor, a rezultat un concept deosebit, ce stă drept mărturie a amintirilor, a pasiunilor și a obiceiurilor de zi cu zi ale acestora.

Eclectic & Charming

Eclectic & charming reușește să aducă laolaltă, într-un mod armonios, pasiunea pentru călătorii, materialele naturale, iubirea pentru neoromânesc, detaliile tradiționale, dar și atracția față de zona Mediteranei, ba chiar și colecția de scoici. Într-o clădire nouă dintr-o zonă veche, un apartament încremenit în anii 2000 își aștepta proprietarii care să-l pună cu adevărat în valoare. Beneficiarii au înțeles de îndată potențialul spațiului și ne-au mărturisit că își doreau să dea prospețime acestuia, împrumutând din farmecul zonei și al timpurilor de odinioară.

Apartamentul dispune de o suprafață generoasă de aproximativ 120 mp, iar misiunea noastră a fost amenajarea zonei de zi. Fără intervenții la capitolul recompartimentare, am reușit ca, doar prin schimbarea unor instalații și a unor funcțiuni, să obținem spațiul ideal pentru activitățile cotidiene ale unei tinere familii, pentru primirea oaspeților, precum și pentru work from home. Spațiul este unul cu care proprietarii se identifică pe deplin, întrucât fiecare cotlon rescrie povești ale lor.

Contactează
autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.

Alte proiecte semnate de EDesign Bespoke Interiors