Proiectul a presupus amenajarea garsonierei unei studente. În urma discuțiilor preliminare, am conturat o serie de direcții generale care au reprezentat ghidul propunerii. Dorința principală a fost amenajarea camerei în așa fel încât să poată găzdui un spațiu de dormit și un spațiu pentru întâlniri între prieteni. Tocmai de aceea, propunerea includea o delimitare clară a celor două spații cu ajutorul unui perete din șipci verticale de lemn. În bucătărie am dorit să amenajăm zona de luat masa, astfel încât să poată găzdui o serie de rafturi și să contribuie la crearea unui mediu plăcut. Astfel, zona de luat masa este formată dintr-un bar orientat spre un perete decorat cu același tip de lamele folosite pentru peretele de delimitare din încăpere și o serie de rafturi. Fiind o amenajare într-o clădire deja construită, baia a impus o serie de limitări de spațiu și poziționarea obiectelor sanitare, însă în propunere ne-am concentrat pe optimizarea spațiului pe care îl aveam la dispoziție și pe combinația de culori și materiale folosite. Întreaga amenajare a avut la bază culori calde derivate din bej, dar și câteva accente de culoare pentru anumite piese de mobilier. Pentru a da un plus de eleganță, propunerea a inclus un număr limitat de elemente aurii.