Golden Light - Next Interior

Golden Light

Next Interior

Architect Image

În acest proiect am realizat amenajarea unui apartament de 3 camere, cu o terasă de 65 mp. Next Interior a propus un interior cu inspirație clasică reinterpretată contemporan, unde ancadramentele, marmura și accentele aurii se îmbină cu mobilier actual, într-un ansamblu coerent și elegant.

Proiectul Golden Light reprezintă amenajarea unui apartament de 3 camere, definit de o terasă spectaculoasă de 65 mp, un element rar întâlnit în contextul urban bucureștean. Beneficiara, medic stomatolog, și-a dorit un interior elegant, de inspirație clasică, dar adaptat unui stil de viață contemporan.

Abordarea Next Interior a pornit de la reinterpretarea elementelor clasice într-un limbaj actual. Am folosit ancadramente cu profil clasic, integrate într-un decor echilibrat de mobilier contemporan, completat de placări din marmură, inserții aurii și oglinzi cognac, care adaugă profunzime și rafinament spațiului. Cea mai mare provocare a fost zona de open-space, în care accesul în apartament se face direct, fără un hol de intrare dedicat. Pentru a suplini această lipsă, am propus un mobilier custom care îmbină funcțiunea de zonă media cu cea de hol, integrând depozitare pentru hainele de exterior, încălțăminte etc.

Bucătăria, aflată chiar în zona de acces, a fost delimitată vizual printr-o insulă, care funcționează ca spațiu de lucru, depozitare și loc pentru micul-dejun. Corpurile superioare au fost placate cu oglindă cognac, pentru a amplifica senzația de spațiu și pentru a aduce un plus de eleganță. Dormitoarele continuă aceeași familie vizuală. În dormitorul matrimonial, tăblia patului se dezvoltă pe întreaga înălțime a peretelui, flancată de oglinzi cognac în zona noptierelor, acestea fiind, la rândul lor, finisate în foiță cognac.

Terasa generoasă a fost gândită ca o extensie a zonei de zi. Am creat o pergolă care permite utilizarea spațiului pe tot parcursul anului și am amenajat aici o zonă de relaxare cu canapele, loc de luat masa, șezlong și un șemineu în aer liber, transformând terasa într-un adevărat living exterior.

Fotograf: Arthur Zinz

Contactează autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.

Înscrie-te la newsletter

Contactează profesionistul

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu profesionistul.

Te rugam sa iti actualizezi datele de profil pentru a putea continua sa folosesti platforma RIDA.

Trebuie să fii autentificat pentru a accesa acest formular.

Actualizarea este obligatorie pentru a ramane activ in comunitate.