Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu profesionistul.
Call for Projects Album 2025
Am creat o propunere în care accentele de culoare sunt atent alese și se regăsesc în fiecare colț al spațiului amenajat. Combinând texturi și printuri pentru a forma compoziții grafice interesante și adăugând elemente 3D cu linii geometrice, ne-am dorit să aducem o atmosferă vie și luminoasă. Iluminatul ambiental joacă un rol esențial în această amenajare, de aceea am integrat mai multe surse de lumină, oferind astfel spațiului versatilitate și posibilitatea de a se transforma în funcție de activitățile desfășurate.
I.A – SNAGOV
Hol Intrarea principală este punctul de legătură dintre zona de living și bucătărie, oferind o primă perspectivă frumoasă asupra casei. Am dorit să punem în evidență această priveliște printr-o compoziție plăcută și primitoare, ce include fotoliul și lampadarul care sunt vizibile imediat ce pătrundem în interior. Holul adăpostește o zonă minimalistă de bibliotecă, realizată din profile în formă de L, care susțin polițele din MDF vopsit. Această compunere are și rolul de a ascunde radiatorul, aducând un plus de estetică și funcționalitate.
Tot în hol, am integrat o zonă pentru depozitarea hainelor și o banchetă cu spațiu de depozitare, oferind un loc practic și organizat pentru începutul zilei. Băile Ambele băi au fost gândite pentru a crea un ambient calm și neutru, unde micile accente de culoare sau texturi decorative, cum ar fi plăcile de la Tau Ceramics (SSAB) sau Sweet Bars de la Wow Ceramics (SSAB), îmbogățesc spațiile fără a le încărca. Fiecare element a fost ales cu grijă pentru a adăuga un caracter subtil, dar sofisticat, fie prin volumetrie, fie prin detalii de finisaj.
Dormitorul matrimonial Pentru dormitorul matrimonial am creat o compoziție decorativă pe peretele de la pat, cu MDF frezat în centrul peretelui, completat de două placări decorative cu LED integrat pe margini, care oferă un joc de lumină subtil și plăcut. Patul este încorporat în această compoziție, iar prizele au fost gândite pentru a fi accesibile și funcționale, contribuind astfel la un confort total.
Zona de dormit include și un mic spațiu adiacent, unde am amenajat un dressing de dimensiuni medii, ideal pentru organizarea hainelor într-un mod elegant și practic. Livingul și bucătăria Zonele principale ale casei – livingul și bucătăria – sunt cu adevărat inima acesteia, locurile unde viața de zi cu zi prinde culoare și sens. Acestea sunt spațiile în care ne adunăm împreună, unde gătim, ascultăm muzică și petrecem timp cu cei dragi. Acesta a fost punctul de plecare în conceperea amenajării – un spațiu generos și primitor, ce încurajează interacțiunea și relaxarea. Bucătăria a fost gândită ca un punct cheie al casei, iar pentru a sublinia acest aspect, am ales o paletă cromatică intensă și un contrablat deosebit din ceramică de dimensiuni mari de la Florim (SSAB), care adaugă eleganță și rafinament.
Piesele de mobilier joacă un rol esențial în amenajare, fiind alese cu atenție pentru calitatea lor excepțională și pentru impactul pe care îl au asupra esteticii generale a casei. Producători renumiți, precum Boconcept, Cioata, Insignis, Linie Design, Spacelighting, The Home, Rugvista, SSAB , Colorsmart și alții, au contribuit la crearea unui ambient deosebit, unde fiecare detaliu contează și îmbogățește experiența de acasă.
Contactează
autorul proiectului!
Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.