Am ales sa mergem pe un design industrial, cu trimiteri subtile către Matrix, H.R. Giger și către acea estetică dark, – aceeași senzație pe care o poate trezi și muzica acestui gen. Un spațiu în care, paradoxal, simți că ești „acasă”.
Dar hai să trecem și prin partea tehnică a proiectului: Sala este împărțită în 6 zone funcționale: scena, zona publică, barul, zona cu banchete, platforma cu scări + pupitrul de sunet si holul care duce spre subsol, unde se află toaletele. Capacitatea maximă este de aproximativ 350 de persoane (62 locuri pe scaune + spațiu pentru stat în picioare).
Pe podium în spatele pupitrului de sunet, structurile modulare din țeavă metalică și tablă tăiată cu laser aduc aminte de capsulele roșii din Matrix, în care oamenii erau bateriile sistemului – de aici și sloganul „Powered by Humans”. E o metaforă pentru ideea că noi suntem cei care venim aici să ne reîncărcăm bateriile. La bar Jardinierele metalice sunt folosite și în zona rafturilor pentru băuturi, conectate între ele printr-o rețea de furtunuri corugate care urcă și pe tavan.
Unele dintre aceste tuburi, în special cele roșii, se transformă în spoturi care iluminează barul, într-un decor inspirat parțial din cuibul Reginei din Aliens (1986). Pupitrul de sunet, o piesă mai experimentală, are multiple fațete angulare și a fost realizat cu ajutorul echipei de la Elderom, care a transpus ideile noastre (pe partea de mobilier) în realitate. Pentru hol am mizat pe elemente cât mai brute, cu aspect industrial. Corpurile de iluminat sunt construite din cuve de roabe și jardiniere metalice, completate de furtunuri corugate roșii și negre, vizibile în zona barului și pe holuri. Mobilierul este complet custom, cu mese pentru câte 8 persoane, realizate din țeavă metalică și tablă taiata pe laser.
