Proiectul „Mântuleasa” reprezintă o călătorie în timp în inima vechiului București, cu un parfum aparte care păstrează esența unui oraș cândva efervescent. Situată în cartierul Evreiesc, această casă centenară, proiectată de un arhitect italian, continuă să fascineze prin moștenirea sa arhitecturală deosebită. Am avut onoarea și responsabilitatea de a reamenaja acest spațiu unic, abordând fiecare detaliu cu respect pentru trecutul clădirii și pentru a păstra autenticitatea care o definește.
Provocarea principală a fost să redau viață unor elemente originale precum scara principală, ușile French Doors și parchetul din lemn masiv, toate trecând printr-un proces de restaurare menit să le scoată în evidență frumusețea și rolul în designul contemporan al casei. Scara interioară, cu motive florale cioplite și simbolul infinitului, este un exemplu al simbiozei dintre stilul gotic italian și cel românesc tradițional. Aceasta domină spațiul fără a necesita alte ornamente, fiind echilibrată doar de un corp de iluminat statement, suspendat cu grație deasupra sa. Beneficiarii, cu o pasiune deosebită pentru artă și arhitectură, și-au dorit un cămin rafinat, dar funcțional, unde să se simtă acasă, nu într-un muzeu. Astfel, am integrat mobilier personalizat și accente contemporane, fără a altera esența casei. Spațiile sunt îmbogățite de o colecție de artă, iar zonele cu pereți neregulați au fost amenajate astfel încât să își păstreze personalitatea autentică.
Totodată, în camerele trapezoidale s-au realizat soluții speciale de mobilier, care au creat colțuri intime și multifuncționale, incluzând și o mică nișă secretă, perfectă pentru depozitarea vinurilor de colecție sau ca loc special pentru copiii familiei. Mântuleasa House depășește un simplu proiect de design de interior, fiind o lucrare de restaurare și adaptare sensibilă, care onorează atât trecutul arhitectural al Bucureștiului, cât și prezentul beneficiarilor săi. Este o celebrare a autenticității și a integrării între clasic și contemporan, într-o perioadă în care uniformizarea tinde să știrbească originalitatea.