Call for Projects Album 2024

Al doilea sediu pe care îl amenajăm pentru GNP | Guia Naghi & Partners. În câțiva ani, echipa lor a crescut de la 10 la peste 25 oameni, prin urmare, în 2021 au trebuit să se mute într-un loc pe măsura noului statut. GNP este o firmă de avocatură pe piața din România, înființată în 2019 de o echipă de avocați cu experiență în Big 4.

Sediu corporate GNP

Când auzi „firmă de avocatură”, te gândești automat la un spațiu rigid, la oameni în costume, super-serioși, eticheta aia de bancă. Dar lucrurile nu mai stau așa, din fericire. Cel puțin nu cu această firmă, ei au vrut să creeze un mediu prietenos, în primul rând pentru avocați. Modul lor de business care are ca slogan Fresh Perspectives s-a potrivit perfect cu abordarea noastră față de designul de interior. Spațiul era deja compartimentat de cei care închiriază biroul, dar nu ne ajuta deloc. Spațiile deschise, mari, cu mulți oameni, nu se potriveau cu modul lor de lucru, prin urmare l-am regândit ca să se adapteze activităților lor. Am creat spații mai mici și mai intime, pentru lucrul în echipă, am creat mici săli de meeting pentru întâlnirile rapide, pe proiecte. Avem o sală mare de conferință, pentru întâlnirile cu clienții, spațiu de arhivă, „quiet cell” – o celulă de liniște izolată fonic.

Cum arată spațiile comune? Am adus elemente care îți transmit ideea de confort, pe care le găsești într-o amenajare de casă: canapea, fotolii, covor, textile moi, de culoare galben muștar, lumină caldă de la lampadare, multe plante. Am folosit un fototapet cu motive vegetale de la Vladila, care trece de pe un perete pe altul și îmbracă întregul ambient. Și el aduce ideea de relaxare, de vacanță tropicală. E bine să îți lași mintea să zboare între două calluri. Pe lângă rolul funcțional, de luat masa, bucătăria e un important loc de socializare, așa că menține nota confortabilă și primitoare: culori calde, mesaje scrise pe pereți și, foarte important, o masă mare centrală, unde colegii mănâncă împreună. Sala mică pentru întâlnirile interne este la fel de prietenoasă, cu un fototapet vegetal impozant.

La fel și Quiet cell (celula de liniște), locul în care te poți retrage să lucrezi liniștit, departe de ceilalți. Sala de conferințe, în schimb este o declarație a modului premium de business pe care îl oferă firma: am pus texturi de marmură, lemn, am placat pereții cu material textil fonoabsorbant, am ales o masă de conferințe de superdesign și o lampă impunătoare, un candelabru contemporan – care are 160 de becuri led. Ne-am folosit de accentele de culoare turcoaz, culoarea de brand a companiei, la mochetă, scaune și placările de pereți. Recepția. Primul contact al clienților cu firma trebuie să fie un statement, o declarație de statut: elegantă, cu textură de marmură albă, elemente lucioase, lumină led dar și acel element prietenos: plantele vii. Mobilierul și placările din recepție și din sala de conferințe au fost realizate de About Office. Biroul managerului: în loc de masă și scaun, cei care vin la discuții sunt invitați să stea pe o canapea de pluș. Spațiul este deopotrivă profesional dar și cald, primitor.

Contactează
autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.