Amenajare hotel The Loft
„The Loft” se distinge prin tavanele înalte și grinzile originare, pe care le-au recondiționat și accentuat prin vopsirea în alb a spațiilor dintre ele. Conceptul e inspirat de celebrele loft-uri londoneze și profită de înălțimea de aproape patru metri, ce a permis ridicarea unei supante pentru zona de dormit. Cum locuința nu era prevăzută cu baie, au folosit în acest scop spațiul de sub supantă. Studioul e un open space, așadar zonele sunt delimitate între ele prin mobilier: zona de zi, de exemplu, este separată de dining printr-o comodă pe care stă televizorul. Spațiul larg a permis integrarea unei mici bucătării, cu baterie și chiuvetă Franke, și a unui loc de luat masa, către fereastră. „Ne-au inspirat inițial grinzile originare ale casei și peretele vitrat de la stradă – ferestrele mari, pe care le-am văzut la prima vizită pe șantier. Pereții din cărămidă ne-au determinat să lăsăm zone în care aceasta, cu țesătura ei autentică, să rămână vizibilă”, poves[1]tește arh. Ioana Daniel. Interiorul e un spațiu cald datorită luminii și lemnului. Studioul are încălzire în pardoseală, iar pentru mai multă eficiență și întreținere ușoară, pardoseala e acoperită cu parchet ceramic StarWood de la Porcelanosa, în nuanța Vancouver Nude, foarte caldă și apropiată de culoarea grinzilor. Baia este îndrăznea[1]ță, separată de open space printr-un perete de sticlă transparent, ce permite luminii naturale să ajungă în zona de duș. Ceramica și bateriile negre Round de la Noken sunt încălzite de mobilierul cu blat de stejar