Când am proiectat camera școlarului meu, am avut în minte următoarele 3 aspecte:
🐠 Să fie adaptată pentru școală și noua sa etapă de dezvoltare, adică să aibă un birou modular (reglabil pe două înalțimi), scaun ergonomic și pat de copii mari
🐠 Să existe un loc dedicat de joacă și miscare, un adevarat playroom
🐠 Să alegem împreună o tematică pe sufletul lui, astfel încât să adore să petreacă timp în camera lui.
