Call for Projects Album 2025

Construită în perioada interbelică, vila din strada Darian face parte dintr -o zona mixtă, cu locuințe colective înalte și medii alăturate vilelor unifamiliale cu regim de înălțime redus. Tema proiectului s-a născut din pasiunea clientului pentru Maroc: culori tari, forme curbe, lumină filtrată discret, ornamentații bogate, curți interioare și traforuri.

Vila darian

Caracteristici marocane au fost combinate, reinterpretate și stilizate, până s-a obținut un limbaj unitar, un parcurs coerent de la exterior, din stradă, până la interior, la elementele de decor și detaliile mobilierului. Parcursul de la fațadele discrete, aproape sobre, la mozaicul colorat și mobilierul aproape filigramat din inima casei se face lin, prin introducerea treptată, atent dozată a detaliile de arhitectură și culorilor. Cele două elemente coagulante, ce țin împreună întregul proiect, sunt arcul de cerc și traforul. Arcul de cerc se regăsește atât în detaliile arhitecturale ale fațadei, cât și în elementele de design interior: arcade, scafe, desene în pardoseală, subtile decupaje în mobilă. De la metru la milimetru, scara arcelor se schimbă trasând povestea casei. Traforul este folosit că un instrument de „modelare” a luminii: la ferestre, detalii de mobilier și corpuri de iluminat, lumina este filtrată și transformată în jocuri de umbre subtile, ce aduc un plus decorului. Că și paletă cromatică, tonurile neutre de gri deschis și alb sunt completate de pete de culoare, albastru și roșu, în diverse nuanțe, dozate cu grijă pentru fiecare spațiu și complementate de detaliile de alamă . Întreaga casă este orientată către curtea interioară, o camera decupată chiar în mijloc, bogat ornamentată cu pardoseală din mozaic, oglinzi și plante. Ferestrele mari, orientate spre curte, aproape anulează limitele fizice dintre spatii, creând iluzia unui amplu spațiu deschis. Materialele și detaliile moderne de plinte îngropate, nuturi, inserții de baghete sunt completate de tencuielile tradiționale marocane de tip tadelact.

Contactează
autorul proiectului!

Scrie-ne un mesaj, iar noi te vom pune în legătură cu autorul proiectului.

Alte proiecte semnate de CUMULUS ARCHITECTURE