Pentru a ne asigura că amenajarea va fi potrivită și pentru anii ce urmează și nu va deveni puerilă, am folosit elemente precum catifea și fronturi riflate, iar tapetul inspirat din natură aduce echilibru și fluiditate. Prin mobilarea custom am rezolvat nevoia mai multor funcțiuni în aceeași încăpere: odihnă, depozitare, spațiu de lucru tip birou, zona de beauty, etajere și vitrine cu rol decorativ.