Proiectul a constat în amenajarea unui apartament pe dublă înălțime, într-un ansamblu residențial în zona de nord a Bucureștiului, pentru un cuplu tânăr. Am pornit de la ideea unui apartament monocrom sobru, în care am reușit să îmbinăm elemente elegante prezente prin accente aurii în corpurile de iluminat, în materialele folosite în realizarea mesei de dining și a măsuței de cafea, în finisaje și profile decorative, toate acestea îmbinate cu elemente metalice închise la culoare și lemn negru prezent în întreg apartamentul. Proiectul a fost preluat când încă se află în etapă constructivă, lucru ce ne-a permis realizarea golurilor din dormitor și baia matrimonială spre zona de zi. Zona pe dublă înălțime este astfel accentuată, atât prin prezența acestor vitraje cât și a corpurilor de iluminat de dimensiuni mari și prin peretele accent din living. Fiecare spațiu din apartament comunică unul cu celălalt atât vizual, cât și prin materialele și culorile alese.